Rame PESA 655-5 (RE-IR1)
La 30 ianuarie 2024, Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz au semnat contractul pentru achiziţia a 62 rame electrice PESA 655-5 (Elf), ce vor fi puse la dispoziţia operatorilor de transport feroviar de serviciu public (OTF), în cadrul contractelor de servicii publice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.453 din 8 decembrie 2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, stabilirea unor condiționalități pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară, operatorii de transport feroviar și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în vederea implementării obligațiilor de serviciu public feroviar din România, precum și pentru aprobarea metodologiilor de predare în cadrul contractelor de servicii publice cu atribuire directă a materialului rulant feroviar achiziționat cu fonduri europene.
Achiziţia acestor rame este finanţată prin Fondul pentru Modernizare.
Valoarea contractului, ce include şi 15 ani de mentenanţă, este de 2.777.369.677,05 lei (echivalent a 561.277.545,23 Euro*), din care:
– Valoarea asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 2.326.921.993,03 lei (470.246.750 Euro);
– Valoarea asigurată de Beneficiar este de 450.447.684,02 lei (91.030.795,23 Euro), din care 438.189.126,02 lei TVA.
*) conform cursului valutar valabil la data semnării
Conform descrierii proiectului, ce poate fi consultată pe pagina web a Autorităţii pentru Reformă Feroviară,
„Rezultatele principale ale proiectului: eficientizarea şi îmbunătățirea calității serviciilor publice prestate pentru transportul public regional și suburban, precum și atribuirea contractelor de servicii publice destinate serviciului public de transport feroviar de călători pentru toți operatorii de transport feroviar de călători, în condițiile prevăzute de lege, inclusiv prevederile comunitare."
Fiind primul lot de rame electrice pentru trenuri regio, au fost denumite, oarecum evident, RE-R1. Modul de împărţire a ramelor între OTF a fost aprobat prin acelaşi HG nr. 1453/2022, fiind prezentat în Anexa nr. 8:
Notă - la momentul adoptării HG br, 1453/2022 era în desfăşurare o singură procedură de achiziţie pentru rame pentru trenuri R, aşa că aceste rame apar, simplu, „RE-R”. Ulterior, au fost demarate procedurile pentru alte două loturi, deci RE-R2 și RE-R3. Totodată, inițial se prevăzuse finanțarea ramelor prin Programul (Operațional) Transport dar, din cauza contestațiilor și a supracontractării, s-a identificat ca soluție mai bună Fondul pentru Modernizare.
Rama este în curs de certificare pentru toate specificațiile tehnice de interoperabilitate aplicabile, respectiv:
- STI LOC&PAS - Regulamentul (UE) nr. 1302/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind o specificație tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul material rulant – material rulant de călători și locomotive al sistemului feroviar din Uniunea Europeană;
- STI NOI - Regulamentul (UE) nr. 1304/2014 al Comisiei din 26 noiembrie 2014 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul material rulant – zgomot, de modificare a Deciziei 2008/232/CE și de abrogare a Deciziei 2011/229/UE;
- STI SRT - Regulamentul (UE) nr. 1303/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la siguranța în tunelurile feroviare a sistemului feroviar din Uniunea Europeană;
- STI CCS - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 al Comisiei din 10 august 2023 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemele control-comandă și semnalizare ale sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Regulamentului (UE) 2016/919 ;
- STI PMR - Regulamentul (UE) nr. 1300/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind specificațiile tehnice de interoperabilitate referitoare la accesibilitatea sistemului feroviar al Uniunii pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă.
Punerea în circulaţie a primelor rame probabil va avea loc odată cu intrarea în vigoare a planului de mers de tren 2025/2026, dar cele mai multe rame vor fi livrate pe parcursul anului 2026, având în vedere că termenul maxim de livrare este 36 luni de la semnarea contractului, deci ianuarie 2027.