Pagina principală - Bucuresti

 

28.11.2013

 

 

Modificări de trasee cu ocazia Zilei Naționale

        

 

      În vederea desfășurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în zilele de 29.11.2013 și 01.12.2013, se va restricționa traficul rutier în zona centrală, astfel:
    - între orele 05:00 -14:00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere și Piața Arcul de Triumf;
    - între orele 09:00-14:00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere și Piața Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști, pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști, pe Bd. Constantin Prezan între Piața Arcul de Triumf si Piața Charles de Gaulle.
     Din acest motiv, în zilele de 29.12.2013 și 01.12.2013, următoarele linii de autobuze vor circula pe trasee modificate, astfel:

- linia 131 va funcționa pe traseul de bază între Piața Romană și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri prin Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București –Ploiești până la Complex Băneasa.

- linia 149 va funcționa pe traseul de bază între Complexul Comercial Băneasa și intersecția Str. Băiculești/Bd. Poligrafiei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Poligrafiei, Str. Jiului, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii până la terminalul Cartier Dămăroaia, cu întoarcere prin Str. Natației și Str. Jiului.

- linia 205 va funcționa pe traseul de bază între Gara de Nord și intersecția Bd. Ion Mihalache/Str. Al. Constantinescu, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Ion Mihalache, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, Str. Coralilor, Str. Străulești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Bd. Gheoghe Ionescu Sisești, apoi traseul de bază.

- linia 261 va funcționa pe traseul actual între Complex Comercial Băneasa și intersecția Șos. Gh. Ionescu Sisești/Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Străulești, Str. Coralilor, Str. Piatra Morii, cu întoarcere în intersecția Str. Piatra Morii cu Bd. Gloriei, apoi prin Str. Piatra Morii până la terminalul Cartier Dămăroaia.

- linia 282 va funcționa pe traseul de bază între Gara de Nord și intersecția Șos. Alex. Ioan Cuza/Șos. N. Titulescu, apoi pe un traseu modificat prin Șos. N. Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Cal. Dorobanților, Piața Dorobanților, Str. Av. Radu Beller, apoi traseul de bază.

- liniile 304 și 449 vor funcționa pe traseul de bază între Complex Comercial Băneasa, respectiv Pasaj CFR Balotești și intersecția Șos. București-Ploiesti/Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Străulești, Str. Coralilor, Str. Piatra Morii, cu întoarcere în intersecția Str. Piatra Morii cu Bd. Gloriei, apoi prin Str. Piatra Morii până la terminalul Cartier Dămăroaia.

- linia 330 va circula pe un traseu scurtat, numai între Faur, poarta 4 și Piața Charles de Gaulle.

- linia 331 va funcționa pe traseul de bază între Piața Romană și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Aviatorilor, Piata Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, până la terminalul Cartier Dămăroaia, cu întoarcere prin Str. Natației, Str. Jiului, Bd. Bucureștii-Noi, apoi traseul de ducere.

- linia 335 va circula pe traseul de bază între Barajul Dunării și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București –Ploiești până la Complex Baneasa

- linia 780 va funcționa pe traseul de bază între Gara Basarab și intersecția Str. Clăbucet/Bd. Ion Mihalache, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Ion Mihalache, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, Str. Coralilor, Șos. Străulești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. București-Ploiești, până la Aeroportul Otopeni.

- linia 783 va funcționa pe traseul de bază între Piața Unirii și Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Aviatorilor, Str. N. Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București-Ploiești, până la Aeroportul Otopeni.

    Totodată, în data de 01.12.2013, vor fi suplimentate liniile 41, 105 și 330.